Ce știe inteligența artificială despre mine? Nea Costel și copia de pe buletin pentru o tigaie cadou

 

Ce știe inteligența artificială despre mine? Nea Costel și copia de pe buletin pentru o tigaie

Din seria „Românul față în față cu inteligența artificială” 

O tigaie gratis și identitatea la pachet

Domnul Toma tocmai terminase cafeaua când Costel apăru la ușă, fericit ca un pensionar căruia i se recalculase pensia în plus, nu în minus. Descoperise pe Facebook o tombolă cu tigăi profesionale. Premiul întâi era un set complet, premiul doi o tigaie ceramică, iar premiul trei, probabil, dreptul de a participa la următoarea tombolă.

— Tomo, am câștigat o tigaie! — Bravo! Acum mai trebuie să înveți să gătești. — Nu râde! E profesională! — Și ce vor de la tine? — O copie de pe buletin, adresa și un cod primit prin SMS. — Pentru o tigaie?! Costele, dacă-ți cer și grupa sanguină, înseamnă că tigaia vine cu transplant!

Costel se supără. Pagina avea un logo frumos, două sute de urmăritori și un mesaj scris cu majuscule: „FELICITĂRI! SUNTEȚI CÂȘTIGĂTORUL NOSTRU!”. În opinia lui, trei emoji cu aplauze reprezentau o garanție suficientă. Toma observă însă că pagina era recent creată, iar premiul trebuia revendicat în zece minute. Era o urgență atât de mare, încât ai fi zis că tigaia urma să fie evacuată din țară.

— Costele, ăștia nu împart tigăi. Colecționează copii de pe buletine! — Ești suspicios! — Iar tu ești cadoul perfect pentru escroci. Nici nu trebuie să te păcălească. Te prezinți singur, cu actele pregătite!

Toma îl opri înainte să trimită ceva. Seara aveau curs pe Zoom, iar Gențiana urma să vorbească tocmai despre datele personale. Costel acceptă să aștepte, deși era convins că tigaia îl aștepta undeva, într-un depozit, cu numele lui gravat pe mâner.

Ce sunt datele personale? Tot ce te poate da de gol.

La ora șapte, Toma își pregăti caietul și farfuria cu biscuiți. Costel venise cu telefonul și cu buletinul, gata să demonstreze că nu avea nimic de ascuns. Gențiana apăru pe ecran și îl văzu fluturând documentul în fața camerei.

— Domnule Costel, puneți buletinul deoparte! — Păi azi nu vorbim despre date? — Ba da. Dar nu facem recensământ pe Zoom. — Eu n-am nimic de ascuns! — Atunci începeți prin a nu arăta tuturor ce nu-i privește.

Gențiana le explică simplu: datele personale sunt informațiile prin care cineva poate afla cine ești sau te poate identifica. Numele, adresa, telefonul, fotografia, CNP-ul sau o combinație de informații aparent banale pot spune multe despre o persoană.

— Și fotografia mea de la pescuit? întrebă Costel. — Dacă puteți fi recunoscut, da. — Dar eram cu spatele! — Costele, interveni Toma, purtai șapca pe care scrie COSTEL și tricoul „REGELE GRĂTARULUI”. Nu era nevoie de Interpol!

Gențiana le atrase atenția că nu numai informațiile scrise pe buletin contează. Și datele despre locurile pe unde mergem, obiceiurile noastre ori activitatea online ne pot identifica în anumite împrejurări.

Toma se gândi la vremurile când vecinii urmăreau cine intră și cine iese din bloc. Acum oamenii publicau singuri unde se află, ce mănâncă și când pleacă în concediu. Pe vremuri aveai nevoie de informatori. Acum ai Facebook și câțiva cetățeni foarte comunicativi.

GDPR. Nu-i boală, nu-i impozit și nici taxă de timbru.

— Doamnă Gențiana, tot aud de GDPR. Ce-i asta? întrebă Toma.

— Este un set de reguli europene care protejează datele personale. Pe românește, cine îți folosește datele trebuie să aibă un motiv legal, să-ți explice ce face cu ele și să nu ceară mai mult decât îi trebuie.

— Adică nu poate cere orice?

— Exact. Dacă un magazin trebuie să vă livreze o tigaie, asta nu înseamnă că are nevoie de toate informațiile de pe buletin.

— Ai auzit, Costele? Pentru o tigaie nu-ți trebuie dosar de cadre! — Poate verifică dacă sunt cetățean serios! — Atunci să-ți ceară recomandare de la nevastă-ta. Deși eu n-aș risca!

Gențiana mai lămuri ceva: firmele și instituțiile pot folosi unele date în condițiile legii, nu numai atunci când apăsăm butonul „Sunt de acord”. Iar acceptul nostru nu le dă dreptul să facă orice cu informațiile primite.

— Deci GDPR mă apără? întrebă Costel.

— Vă dă drepturi și obligă organizațiile să respecte reguli. Dar nu vă poate împiedica să trimiteți de bunăvoie o copie de pe buletin unui escroc.

— Ca legea circulației, observă Toma. Te protejează, dar dacă treci pe roșu cu ochii în telefon, tot la spital ajungi!

Ce știe domnișoara AI despre mine?

Costel își aminti brusc de întrebarea care îl preocupa de la începutul cursurilor.

— Doamnă, domnișoara AI știe cum mă cheamă? — Dacă i-ați spus sau dacă serviciul are această informație disponibilă, poate ști. — Și ce am în telefon? — Nu automat.

Gențiana explică faptul că un asistent AI nu are, doar pentru că vorbim cu el, acces la toate mesajele, fotografiile sau documentele noastre. Informațiile pe care le poate folosi depind de serviciu, de ceea ce îi trimitem și de funcțiile pe care le activăm.

— Deci nu știe ce am în frigider? insistă Costel. — Nu, dacă nu are acces la acele informații. — Atunci frigiderul meu e mai deștept! — Costele, al tău știe temperatura. Nevastă-ta știe cine a mâncat salamul. Eu aș avea mai multă încredere în ea!

Gențiana preciză că unele servicii pot păstra conversațiile sau folosi datele potrivit regulilor proprii. De aceea, înainte să trimiți documente ori informații delicate, trebuie să verifici setările și condițiile de confidențialitate.

— Regula este simplă: nu trimite unui AI informații personale pe care nu este necesar să le primească.

— Și dacă vreau să mă ajute cu o reclamație? întrebă Toma. — Puteți descrie problema fără să dați toate numele, adresele sau CNP-urile. — Adică îi povestesc ce a făcut administratorul, dar nu-i trimit tot blocul în copie? — Exact. — Păcat! La câte avem de spus, ne-ar trebui abonament de familie!

Ce-i public nu înseamnă că-i al tuturor

Gențiana le explică faptul că o fotografie sau o informație publicată pe internet poate rămâne tot dată personală. Nu înseamnă că oricine o poate folosi în orice scop.

— Dar dacă omul a pus-o singur pe Facebook? întrebă Costel. — Tot există reguli. Public nu înseamnă fără protecție. — Asta trebuie să audă administratorul! interveni Toma. El crede că, dacă ai numărul de telefon pe avizier, poate să te sune și la miezul nopții!

Apoi Gențiana le vorbi despre câteva drepturi pe care le au oamenii. Fără să transforme lecția într-un seminar pentru juriști.

— Puteți întreba o firmă ce date are despre voi, puteți cere corectarea datelor greșite și, în anumite situații, ștergerea lor.

— Și pot să-mi șterg datoriile la întreținere? întrebă Costel. — Nu prin GDPR. — Ai auzit, Costele? Alea dispar doar când plătești! îl lămuri Toma. Sau dacă administratorul pierde registrul, dar nu recomand să ne bazăm pe asta!

Tigaia care putea costa cât toată bucătăria

La final, Gențiana reveni la mesajul primit de Costel. Pretinșii organizatori cereau o copie de pe buletin și un cod de confirmare primit prin SMS. Combinația era suficient de suspectă încât să oprească orice încercare de revendicare a premiului.

— Nu trimiteți niciodată unui necunoscut coduri de autentificare primite prin SMS. Și nu trimiteți copii ale actelor de identitate unor pagini necunoscute, doar pentru că vă promit un premiu.

— Dar dacă e adevărat? întrebă Costel. — Verificați organizatorul și concursul prin canalele sale oficiale, nu prin linkul suspect. Iar aici sunt suficiente semnale de alarmă ca să nu continuați.

Costel închise pagina cu tristețea omului care tocmai pierduse o tigaie imaginară.

— Tomo, deci n-am câștigat nimic? — Ba da, Costele! Ți-ai păstrat buletinul, conturile și banii. E primul concurs la care câștigi tocmai dacă nu participi!

Cinci minute în care îți protejezi datele

Înainte să închidă Zoom-ul, Gențiana le dădu o temă simplă: să verifice ce informații personale aveau publice pe rețelele sociale, ce aplicații aveau acces la cameră, microfon și locație și ce setări de confidențialitate foloseau în aplicațiile AI.

Toma își notă în caiet cele trei reguli pe care voia să le țină minte:

Nu oferi date personale dacă nu este necesar. Verifică cine le cere și de ce. Nu trimite niciodată parole sau coduri de autentificare.

Costel își băgă buletinul în buzunar. Era prima seară în care pleca de la un curs fără să știe totul, dar cu ceva folositor învățat. Un progres pe care Toma îl considera aproape miraculos.

— Tomo, dacă inteligența artificială e atât de deșteaptă, de ce nu ne apără singură de escroci? — Fiindcă mai trebuie să-ți folosești și tu capul. — Păi de-aia facem cursul! — Exact. Dar cursul îți dă explicații, nu-ți instalează creier nou!

Domnișoara AI interveni politicoasă de pe telefon:

— Vă pot ajuta să recunoașteți semnele unei tentative de fraudă.

— Foarte bine, domnișoară! Începem cu Costel. Dacă mâine primește mesaj că a câștigat o vilă în Dubai, să-l întrebi întâi dacă a participat la concurs!

— Dar dacă o fi adevărat? se auzi din prag.

— Costele, tu încă n-ai primit tigaia și deja visezi la proprietăți în Emirate! Mai întâi învață să nu dai copia de pe buletin oricui îți promite ceva gratis!

După plecarea vecinului, Toma își completă caietul cu ultima idee a serii: inteligența artificială poate folosi informațiile pe care le primește despre noi, dar protejarea datelor începe cu ceea ce alegem să oferim.

Se gândi că, dacă românii și-ar apăra datele personale cu aceeași înverșunare cu care își apără locurile de parcare, țara ar deveni o putere mondială în materie de confidențialitate.

---

În episodul următor: „ChatGPT știe tot. Inclusiv lucruri care nu s-au întâmplat.” Nea Toma descoperă că un răspuns spus cu multă siguranță poate fi complet inventat, iar Costel este gata să creadă orice program care vorbește mai frumos decât un prezentator de știri.

Rămâi pe AI Drept la Subiect.  Aici învățăm să folosim inteligența artificială fără să ne dăm copia de pe buletin, parola și viața privată pentru o tigaie cu reducere!