De ce știe telefonul ce vreau înainte să știu eu? Nea Toma, Costel și algoritmul băgăcios

  Din seria „Românul față în față cu inteligența artificială” 

Telefonul lui Costel știe prea multe. Costel, prea puține.

Domnul Toma își bea cafeaua când Costel năvăli în sufragerie, cu telefonul ridicat ca pe o probă la Parchet. Avea expresia cetățeanului care tocmai descoperise un complot internațional, organizat special împotriva lui, probabil într-o ședință extraordinară la Washington.

— Tomo, telefonul îmi citește gândurile! — Atunci are o muncă ușoară. — Nu râde, mă! Ieri am căutat un aparat de făcut cârnați, azi îmi apar reclame peste tot! — Păi mi-ai arătat șaptesprezece modele și ai căutat prețuri până la două noaptea. — Deci mă spionează! — Costele, tu ai umblat prin tot târgul întrebând de cârnați. Acum te miri că te salută măcelarul?

De când își cumpărase frigiderul inteligent, Costel suspecta toate aparatele din casă. Inclusiv aspiratorul, care refuza să funcționeze când se înfunda cu scame. Era convins că tehnologia dobândise conștiință și manifesta aceeași lipsă de chef ca funcționarii în ultima jumătate de oră a programului. Toma îi recomandă să-și păstreze dovezile pentru cursul de seară. Gențiana avea pregătire în domeniu și, spre deosebire de Costel, făcea diferența dintre o dovadă și o bănuială născută după trei videoclipuri.

Gențiana explică de unde știe internetul atâtea

La ora șapte, cei doi intrară pe Zoom. Toma își pregătise caietul și biscuiții, iar Costel venise cu trei capturi de ecran pe care scrisese „PROBE”. Semăna cu un procuror care instrumenta dosarul Cârnatul.

— Bună seara! Astăzi aflăm cum folosesc algoritmii informațiile despre noi, anunță Gențiana. — Doamnă, eu sunt urmărit! — De cine? — De reclame! — Atunci sunteți un client promițător, nu neapărat o persoană importantă.

Gențiana le explică faptul că, atunci când navigăm pe internet, putem lăsa urme: paginile vizitate, produsele căutate, videoclipurile urmărite și butoanele apăsate. Datele sunt informații pe care un sistem le poate utiliza. Unele sunt oferite direct de utilizator, altele pot proveni din activitatea lui online.

— Deci magazinul știe că m-am uitat la aparat? întrebă Costel. — Poate înregistra vizita și, în anumite condiții, o poate folosi pentru publicitate. — Și eu care credeam că sunt discret! — Costele, ai pus pe Facebook și fotografia cu ceafa de porc de duminică. Îți mai lipsea declarația pe propria răspundere!

Toma își aminti de vremurile când pentru întocmirea unui dosar informativ era nevoie de personal, hârtie și multă răbdare. Acum cetățeanul își publica singur fotografiile, programul zilnic și locul unde pleca în concediu. Progresul era remarcabil: până și indiscreția devenise o activitate voluntară.

Algoritmul nu e Mafalda. Dar face presupuneri.

— Bun, doamnă Gențiana, ce-i până la urmă algoritmul ăsta? întrebă Toma. — Un algoritm este o serie de pași sau reguli pentru rezolvarea unei probleme. Ca o rețetă de ciorbă: pregătiți ingredientele, urmați pașii și obțineți rezultatul. — Deci și Costel folosește algoritmi? — Dacă respectă o rețetă, da. — Săracul! Și habar n-avea că e informatician!

Gențiana preciză că nu orice algoritm este inteligență artificială. Unii urmează reguli fixe. Anumite sisteme AI sunt însă antrenate pe date, identifică tipare și le folosesc pentru a face estimări. De exemplu, dacă cineva urmărește frecvent videoclipuri culinare, un sistem de recomandare poate anticipa că îl interesează și alte rețete.

— Deci îmi arată mai multe grătare? întrebă Costel. — Este posibil. — Dar dacă mă uit la operă? — Ar putea să vă recomande operă. — Încearcă, mă, Costele! interveni Toma. Poate te trezești cultivat până duminică!

AI nu citește gândurile. Face predicții pe baza datelor disponibile, iar predicțiile pot fi greșite.

— Ca sondajele electorale! constată Toma. — Cu diferența că algoritmul nu apare la televizor să explice de ce alegătorii n-au respectat prognoza, completă Gențiana.

Cookie-urile. Biscuiții care nu se mănâncă.

Costel avea însă o nelămurire care îl măcina mai ceva decât factura frigiderului.

— De ce toate site-urile mă întreabă dacă accept cookie-uri? — Sunt mici informații pe care site-urile le pot salva prin browser, explică Gențiana. — Biscuiți electronici? — Dacă ăștia ne spionează, Costele, tocmai ai înghițit trei agenți! observă Toma, privind farfuria.

Cookie-urile nu sunt AI. Unele ajută site-urile să rețină autentificarea sau anumite preferințe. Altele pot fi utilizate pentru urmărirea activității și publicitate, cu respectarea regulilor legale.

— Și eu ce fac când apare fereastra aia? întrebă Costel. — Citiți opțiunile și decideți ce acceptați. — Eu apăs direct „Acceptă tot”! — Normal! izbucni Toma. Tu semnezi întâi și citești după. Așa ai cumpărat și frigiderul! — Era la reducere! — Da, numai dobânda n-a participat la promoție.

Gențiana le recomandă să verifice setările browserului și să refuze, când există opțiunea, urmărirea nenecesară. Nu trebuiau să renunțe la internet, ci să înceteze să-l folosească precum un cetățean care semnează orice i se pune sub nas, numai să scape de coadă.

Bula informațională. Când internetul îți dă dreptate până te prostește.

Gențiana schimbă prezentarea. Unele platforme le recomandă utilizatorilor conținut asemănător cu ceea ce urmăresc deja. Asta poate fi comod, dar uneori limitează varietatea informațiilor întâlnite.

— O bulă informațională apare când ajungem să vedem predominant opinii asemănătoare cu ale noastre. — Ca la ședințele de bloc! observă Toma. Administratorul discută doar cu cine-i dă dreptate. Restul sunt trecuți la „diverse”. — Și dacă îl contrazice cineva? — Îi explică regulamentul. Dacă insistă, regulamentul devine secret de serviciu.

Costel ridică mâna, hotărât să salveze democrația digitală.

— Dar dacă o știre are zece mii de distribuiri, nu înseamnă că e adevărată? — Popularitatea nu dovedește adevărul. Informațiile importante trebuie verificate din surse credibile. — Ai auzit, Costele? Zece mii de oameni pot distribui o prostie! — Nu cred! — Uite, acum suntem zece mii și unu!

Gențiana le explică și de ce unele postări scandaloase circulă mai repede decât informațiile serioase: platformele pot favoriza conținutul care atrage atenția și provoacă reacții. Toma înțelese imediat mecanismul. Adevărul avea nevoie de dovezi. Prostia se descurca admirabil cu un titlu scris cu majuscule și trei semne de exclamare.

Viața privată nu se pune la ofertă

Spre final, Gențiana le ceru cursanților să verifice ce aplicații aveau acces la microfon, cameră și locație. Nu trebuiau să trimită nimănui aceste informații, ci doar să înțeleagă ce permisiuni acordaseră.

— Nu orice aplicație are nevoie de acces la toate datele. Confidențialitatea se protejează prin setări și permisiuni acordate cu atenție. — Eu n-am nimic de ascuns! declară Costel. — Perfect, dă-mi parola telefonului! îi ceru Toma. — Ești nebun?! — Păi n-ai nimic de ascuns! — Una-i una, alta-i alta!

— Confidențialitatea este un drept, nu dovada că ascundeți ceva, interveni Gențiana.

Toma aprobă. Nici el nu avea nimic de ascuns, dar nu considera necesar ca administratorul blocului să-i citească mesajele. Îi ajungea că îi trimitea lunar întreținerea.

După încheierea cursului, Costel își privi telefonul cu o neîncredere nouă. Descoperise că nu era nevoie de o conspirație mondială pentru a primi reclame la cârnați. Era suficient să caute asemenea produse de dimineață până seara.

— Tomo, de mâine nu mai caut nimic pe internet! — Și aparatul? — Îl cumpăr din magazin! — Bravo! Dar nu-l căuta întâi pe Google Maps, că te prinde algoritmul de la colț!

Costel se opri în prag.

— Totuși, dacă algoritmul știe atâtea, de ce nu-mi spune numerele la loto? — Fiindcă, dacă le-ar ști, Costele, n-ar mai vinde reclame la cârnați. Ar fi în Maldive!

Domnișoara AI interveni politicoasă de pe telefon, explicând că rezultatele extragerilor anterioare nu pot prezice fiabil numerele următoare.

— Atunci la ce-mi folosește? bombăni Costel. — Să te ajute să gândești, mă! Nu să gândească în locul tău. Că, dacă ar face asta pentru tine, ar cere spor de condiții vătămătoare!

Tema pentru acasă: cinci minute de igienă digitală

Rămas singur, Toma deschise caietul la ultima pagină. Gențiana le dăduse o temă practică, fără formule matematice, fără programare și, mai ales, fără obligația de a cumpăra vreun aparat în rate.

Primul pas: verifică permisiunile aplicațiilor. În setările telefonului, vezi ce aplicații au acces la cameră, microfon și locație. Dezactivează permisiunile inutile.

Al doilea pas: controlează cookie-urile și reclamele. Nu apăsa automat „Acceptă tot”. Verifică opțiunile de confidențialitate și personalizare.

Al treilea pas: verifică înainte să distribui. O știre senzațională nu devine adevărată pentru că au distribuit-o zece mii de oameni. Caută sursa și compară informațiile.

Al patrulea pas: diversifică sursele. Nu te limita la ceea ce îți recomandă platformele. Caută și alte perspective.

Al cincilea pas: gândește înainte să oferi date personale. Nu orice aplicație trebuie să știe unde ești, ce faci sau cu cine vorbești.

Toma își notă concluzia serii: „Internetul nu trebuie să-mi citească gândurile ca să afle multe despre mine. E suficient să las urme digitale fără să fiu atent.”

Apoi o întrebă pe domnișoara AI:

— Dacă tehnologia poate învăța din greșeli, de ce administratorul nostru nu reușește?

— Nu am suficiente informații pentru a evalua această persoană.

— Lasă, domnișoară! Nici noi nu avem suficiente. De-aia facem reclamații!

---

În episodul următor: „Ce știe inteligența artificială despre mine?” Nea Toma descoperă ce sunt datele personale, ce înseamnă GDPR și de ce Costel nu trebuie să-și publice seria buletinului ca să participe la o tombolă cu tigăi.

Rămâi pe AI Drept la Subiect. Aici explicăm inteligența artificială pe românește, fără conspirații de sufragerie și fără să apăsăm „Accept” înainte să aflăm ce acceptăm!